Era o vreme când Marea însemna pentru mine locul în care "înecam" toate problemele și grijile adunate de-a lungul unui an de zile. Le lăsam acolo, pe toate.
Marea era un loc sfânt, din care mă hrăneam cu energie pură adusă de valuri din larg. De mic am știut că Marea are viață, am iubit-o de la început. Știam că mă așteaptă în fiecare an, la fel de albastră, la fel de liniștită, la fel de iubitoare. Niciodată nu m-a dezamăgit, niciodată nu a fost altfel cu mine decât așa cum a fost mereu: Iubire.
Am plâns împreună, am râs împreună, am dansat împreună. Eu și Marea, la marginea Pământului. Ne leagă amintiri ce nu vor fi niciodată uitate, precum și toate urmele de pași pe nisip mângâiate de atingerea valurilor Ei.
Iubire.
Până și Soarele pătrunde Marea în fel și chip, luminându-i adâncurile pline de viață. Până și Cerul se oglindește în Mare, lăsând în urmă culoarea seninului.
Acum am crescut, anii au trecut, însă nimic nu s-a schimbat în ceea ce simt pentru Ea. O iubesc din ce în ce mai mult, iar sentimentele simt că sunt reciproce.
Iubesc Marea.
