sâmbătă, 21 ianuarie 2017

Pe 30 Ianuarie, Alexandra Ușurelu va concerta la Teatrul National Bucuresti #AmSaFiuEuCasaTa

selfie, alexandra, usurelu, gargantua, kiseleff, htag, pr, silviu, pal, concert, teatrul, national, bucuresti, evenimente, concerte, orchestra, artisti, romani, muzica
Iubesc muzica mai mult decât orice. Sunt recunoscător tuturor celor care au curajul să exprime în public ceea ce sunt ei, prin muzică. Artiști care își pun sufletul pe tavă, își deschid inima și lasă să curgă din ei tot ce au mai bun de oferit. O astfel de artistă este Alexandra Ușurelu, pe care am cunoscut-o personal joia trecută la un eveniment organizat de către HTag PR la Gargantua Kiseleff/Refill.

Într-o atmosferă caldă, alături de mai mulți bloggeri, cu ceaiuri de la Thessa pe mese (curând va putea fi cumpărat online), am povestit despre dublul concert al Alexandrei de pe 30 Ianuarie de la Sala Mare a Teatrului Naţional Bucureşti, "Am să fiu eu casa ta", în cadrul căruia va cânta împreună cu o orchestră de 24 de instrumentiști și de invitata ei specială, Narcisa Suciu. Artista va susține două concerte simfonice consecutive în aceeaşi zi: de la orele 17:00 şi 20:00, urmate de un turneu național. Detalii despre bilete la sfârșitul articolului.


Mi-e tare dragă fata asta. Dincolo de scenă, Alexandra este foarte caldă, zâmbește mult și este foarte deschisă. Eu zic că are voce de înger și simt că, prin muzica și felul ei de a fi, naturală, blândă și sinceră, Alexandra dăruiește enorm. Mă bucură tare mult faptul că am cunoscut-o și abia aștept concertul de pe 30 Ianuarie, unde voi fi și fotograf.


În cadrul evenimentului, fetele de la HTag PR au venit cu o inițiativă tare frumoasă, mai degrabă o provocare: a trebuit ca fiecare dintre noi să compunem câte un catren pe baza unor cuvinte cheie extrase din cântecele Alexandrei. Nu vă zic ce a ieșit. Ba da, vă zic, a fost o experiență tare faină. Ne-am pus cu toții mintea la contribuție și ne-a ieșit foarte bine. Fiindcă toate melodiile Alexandrei au versuri absolut superbe, care ating sufletele ascultătorilor, ne-am deschis inimile și am scos de acolo ce am avut mai bun. În curând vor apărea compozițiile noastre pe pagina de facebook HTag PR. Nu vă așteptați la poezii gen Eminescu. Ce a contat mai mult pentru noi a fost experiența, faptul că am fost acolo, împreună.

irina baragoi, iulia matache, claudia predoana, andreea tudor, ana ciocanel, bianca lascoi, simona ionascu, selfie, alexandra, usurelu, gargantua, kiseleff, htag, pr, silviu, pal, concert, teatrul, national, bucuresti, evenimente, concerte, orchestra, artisti, romani, muzica

Și o mică povestioară

În iarna lui 2016, Alexandra Ușurelu a cucerit publicul din București cu spectacolul simfonic "Pur", desfășurat cu casa închisă în Sala Mare a TNB, pe care criticii muzicali l-au descris ca "Un concert ca o îmbrăţişare. Un spectacol deplin. Un spectacol-concept rafinat şi rotund". Disponibil acum în format DVD & blu-ray, concertul "Pur" a impus noi standarde în producția de spectacole ale artiștilor independenți.

Mai jos este unul dintre cele mai de suflet selfie-uri pe care le-am făcut vreodată.

selfie, alexandra, usurelu, gargantua, kiseleff, htag, pr, silviu, pal, concert, teatrul, national, bucuresti, evenimente, concerte, orchestra, artisti, romani, muzica

Concertul de la ora 20:00 este SOLD OUT, însă mai sunt câteva bilete la concertul de la ora 17, care pot fi achiziționate din rețelele:
Eventim >> http://bit.ly/2hDlLGO 
Ia Bilet >> http://bit.ly/2hQ1XQP 
Bilete.ro >> http://bit.ly/2hDpGDy 
Agenția de bilete a TNB (sau online, prin mystage.ro >> http://bit.ly/2gUdCsW).

Fotografii de la eveniment pe pagina de facebook HTag PR.